Cristina Mircean

Cristina Mircean

Cristina Mircean este studentă a secţiei Grafică, anul III. În 2010 a participat la expoziţia de bandă desenată ”An Unexpected Message”, Galeria Casa Matei, Cluj-Napoca, iar în 2011 - expoziţie personală „Step Back” la Galeria Ataş, Cluj-Napoca. Proiectul expoziţional „Atenţie!SeExistă” constă într-o instalaţie sub forma unei încăperi, care trebuie abordată, mai degrabă, ca o sursă generatoare de experienţă. Instalaţia se constituie organic ca o entitate de sine statătoare prin directa implicare a publicului şi mai exact a fiecărui individ în parte. Proiectul a avut ca punct de plecare un citat din J. P. Sartre: "Mergând cu paşi mărunţi, gângurind, fascinat de spectacolul străzii, năpârleam tot timpul şi auzeam cum vechile mele piei se îngrămădesc în urma mea una peste altele”.